Unde ma aflu ? joi, Feb 5 2009 

Incotro?

cariera

cv

ppl

Consideratii generale despre consiliere miercuri, Feb 4 2009 

CONSIDERAŢII GENERALE DESPRE CONSILIERE

1. Etimologie

A CONSILIA :

v a oferi sprijin

v a ajuta

v a oferi consultanţă in rezolvarea anumitor probleme

v a îndruma

v a asista anumite persoane în soluţionarea problemelor

v a asculta

v a ghida

2. Nivelurile consilierii

Ø nivel primar – ca parte a funcţiei didactice

Ø nivel secundar – consilierea este corelată cu funcţia didactică, dar cu un grad

mai mare de specializare

Ø nivel terţiar – nivel la care consilierea este separată de funcţia didactică şi

este furnizată de specialişti

3. Delimitări conceptuale

3.1. Diferenţieri între orientare, consiliere şi psihoterapie

Orientare

Consiliere

Psihoterapie

· Proces de sprijinire a unei persoane în luarea unei decizii privind în special filiera educativă

· presupune sprijinirea autocunoaşterii şi prezentarea unei oferte

· Proces de durată relativ scurtă, interpersonal, care are la bază o teorie, ce ajută o persoană sănătoasă din punct de vedere psihologic să rezolve problemele situaţionale şi de dezvoltare

· Se adresează persoanelor care au tulburări psihice mai serioase, îndeosebi cu tulburări nevrotice

· Relaţia psihoterapeut-client este utilizată în mod sistematic în scopul producerii unor modificări pozitive în modul de a gândi, de simţi şi de se comporta al unui individ

· Orientarea trebuie înţeleasă ca o activitate continuă ce se desfăşoară în orice moment al vieţii, dar atunci când un adult solicită sprijin de acest fel vorbim deja de o consiliere psihologică

· spre deosebire de consiliere, care este axată pe prezent, actual şi schimbare, psihoterapia este centrată trecut şi introspecţie

· psihoterapia caută a stabili o relaţie armonioasă cu sine, a face ordine în „lumea internă” , consilierea caută a conduce la o mai realistă şi naturală legătură între „lumea internă” şi cea externă a indivizilor, cu mediul social, economic şi cultural în care aceştia trăiesc

· în consiliere demersul este mai scurt, de la 8 la 12 şedinţe, în psihoterapie demersul se întinde de la 20 la 40 de şedinţe

· psihoterapia se desfăşoară în instituţii unde se acordă tratament, persoana fiind văzută ca pacient, în consiliere persoana este văzută ca şi client

3.2. Diferenţieri între consilierea educaţională şi consilierea psihologică

Consiliere educaţională

Consiliere psihologică

Cine?

Psihologul şcolar sau profesorul abilitat pentru activităţile de consiliere educaţională

Absolvent al unei Facultăţi de Psihologie cu atestat în consiliere psihologică

Unde ?

În cadrul orelor de consiliere şi orientare şi dirigenţie

În cabinetul de consiliere

Grup ţintă

Elevi, profesori, părinţi

Orice persoană

Obiective

Dezvoltare personală

Promovarea sănătăţii şi stării de bine

Prevenţie

Dezvoltare personală

Promovarea sănătăţii şi stării de bine

Prevenţie

Remediere

Tematica

· cunoaştere şi imagine de sine

· dezvoltarea unor abilităţi de comunicare şi management al conflictelor

· dezvoltarea abilităţilor de comunicare

· prevenţia consumului de droguri,tutun, alcool

· educaţie sexuală

· dezvoltarea abilităţilor de prevenire a afectivităţii negative : anxietate, depresie, agresivitate, suicid

· rezolvare de probleme

· luarea deciziilor

· dezvoltarea creativităţii

· tehnici de învăţare eficientă

· managementului timpului

· evaluare psihologică

· consiliere în probleme :

- emoţionale

- comportamentale

- de învăţare

· terapie individuală şi de grup

· cercetare în domeniu

· elaborează metode de evaluare, valide, standardizate şi etalonate


Orientare şcolară

Orientare profesională

Consiliere vocaţională

Educaţie antreprenorială

Consilierea carierei

- vizează îndrumarea, sprijinirea elevului în alegerea acelei forme de şcolarizare care să corespundă capacităţilor, aptitudinilor elevului şi în acelaşi timp să asigure valorificarea la maxim a potenţialului acestuia

- vizează sprijinirea elevului în alegerea unei profesii care să corespundă potenţialului său, aspiraţiilor sale şi care să se caute pe piaţa muncii

- are un caracter limitativ, fiind dependentă de situaţiile existente pe piaţa forţei de muncă

- trebuie să aibă o funcţie anticipativă (sistemul de educaţie şi formare profesională pregăteşte indivizii pentru arii ocupaţionale mai largi, punând accentul pe exersarea deprinderilor transferabile)

- proces de sprijinire a elevului în depistarea şi dezvoltarea aptitudinilor speciale, de sprijinire a elevului în alegerea acelor forme de şcolarizare sau profesii care să permită valorificarea la maxim a acestora;

- astăzi termenul îl asimilează pe cel de consiliere a carierei

- procesul de formare şi informare derulat în vederea exploatării resurselor personale, aptitudinale şi materiale, a oportunităţilor existente în mediul socio-economic pentru iniţierea de afaceri şi punerea în practică a unor idei concrete de activitate

- termenul de carieră trebuie înţeles ca îndeplinirea simultană sau secvenţială de roluri de-a lungul vieţii (are în vedere viaţa personală, socială, profesională)

- proces în care clientul este ajutat să integreze şi să aplice o înţelegere a Eu-lui şi a mediului pentru a lua cele mai potrivite decizii pentru carieră, pentru viitorul personal

3.3. Clarificarea conceptelor : orientare şcolară, orientare profesională, consiliere vocaţională,

educaţie antreprenorială, consilierea carierei

Materiale despre autocunoastere miercuri, Feb 4 2009 

Psiholog Simona Jugariu

AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ

Dezvoltarea cunoaşterii de sine a elevilor este unul din obiectivele fundamentale ale educaţiei. Cunoaşterea şi acceptarea de sine sunt variabile fundamentale în funcţionarea şi adaptarea optimă la mediul social, în menţinerea sănătăţii mentale şi emoţionale. Familia şi şcoala sunt instituţii cheie care creează cadrul în care copii şi adolescenţii se pot dezvolta armonios în funcţie de interesele şi aptitudinile proprii. În aceste instituţii elevul începe să se descopere pe sine, să-şi contureze o imagine despre propria persoană, să-şi dezvolte încrederea în sine. Dezvoltarea cunoaşterii de sine a elevilor este unul din obiectivele fundamentale ale educaţiei.

Afecţiunea, aprecierea, respectul nu trebuie condiţionate de performanţele şcolare sau de altă natură (ex. sportive). Atâta timp cât şcoala va aprecia doar elevii performanţi, pentru majoritatea elevilor ea rămâne o instituţie care “ameninţă” imaginea de sine şi starea de bine. Conform psihologiei umaniste dezvoltată de Carl Rogers şi Abraham Maslow, fiecare persoană este valoroasă în sine. Prin natura sa, omul are capacitatea de a se dezvolta şi de a-şi alege propriul destin, de a-şi valida calităţile şi caracteristicile pozitive în măsura în care mediul îi creează condiţiile de actualizare a sinelui. Acceptarea necondiţionată (indiferent de performanţe) şi gândirea pozitivă (convingerea că fiecare persoană are ceva bun) sunt atitudini care favorizează dezvoltarea personală. Aceste atitudini fundamentale, alături de  empatie, respect, căldură, autenticitate şi congruenţă sunt condiţii esenţiale nu numai pentru un psiholog, dar şi pentru educator sau părinte.

Învăţământul modern, centrat pe elev (pedocentrism), are ca filozofie teoria psihologiei umaniste iar principiile sale aplicative sunt :

- fiecare elev este unic şi are o individualitate proprie;

- fiecare elev doreşte să se simtă respectat ;

- nu pretinde atitudini şi comportamente similare din partea elevilor ;

- respectă diferenţele individuale ;

- încurajează diversitatea ;

- nu generalizează comportamente prin etichete personale şi caracterizări globale ale persoanei ;

evaluează comportamentul specific ;

- exprimă deschis încrederea în capacitatea de schimbare pozitivă ;

- nu face economie în aprecieri pozitive ale comportamentelor elevilor ;

- subliniază rolul stimei de sine ca premisă în dezvoltarea personală ;

- recunoaşte rolul esenţial al sentimentului de valoare personală în sănătatea mentală şi emoţională.

Cunoaşterea de sine şi imaginea de sine

Cunoaşterea de sine se dezvoltă odată cu vârsta şi cu experienţele prin care trecem. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, dobândim o capacitate mai mare şi mai acurată de auto- reflecţie. Cunoaşterea de sine nu este un proces care se încheie odată cu adolescenţa sau tinereţea. Confruntarea cu evenimente diverse poate scoate la iveală dimensiuni noi ale personalităţii sau le dezvoltă pe cele subdimensionate. Cunoaşterea de sine este un proces cognitiv, afectiv şi motivaţional individual, dar suportă influenţe puternice de mediu.

Imaginea de sine este o reprezentare mentală a propriei persoane sau o structură organizată de cunoştinţe declarative despre sine care ghidează comportamentul social. Imagine de sine presupune conştientizarea a “cine sunt eu “ şi a “ceea ce pot să fac eu “. Imaginea de sine influenţează atât percepţia lumii cât şi a propriilor comportamente. O persoană cu o imagine de sine săracă sau negativă va tinde să gândească, să simtă şi să se comporte negativ. Imaginea de sine nu reflectă întotdeauna realitatea. O adolescentă cu o înfăţişare fizică atractivă se poate percepe ca fiind urâtă şi grasă şi invers.

Imaginea de sine (Eul) nu este o structură omogenă. În cadrul imaginii de sine facem distincţia între Eul real, Eul viitor şi Eul ideal.

Eul real sau Eul actual este rezultatul experienţelor noastre, cadrului social şi cultural în care trăim. Cuprinde :

Eul fizic : structurează dezvoltarea, încorporarea şi acceptarea propriei corporalităţi. Imaginea corporală se referă la modul în care persoana se percepe pe sine şi la modul în care ea/el crede că este perceput de ceilalţi. Cu alte cuvinte, imaginea corporală determină gradul în care te simţi confortabil în şi cu corpul tău. Dacă imaginea ideală a Eului corporal este puternic influenţată de factori culturali şi sociali (siluetă) şi nu corespunde Eului fizic, poate genera sentimente de nemulţmire, neîncredere, furie, izolare. Disprepanţa dintre Eul fizic real şi cel cultivat de mass – media determină numărul mare de tulburări de comportament alimentar de tip anorexic. Băieţii recurg tot mai mult la anabolizante pentru a câştiga în greutate şi masă musculară.

Eul cognitiv se referă la modul în care sinele receptează şi structurează conţinuturile informaţionale despre sine şi lume şi la modul în care operează cu acestea. Sunt persoane care reţin şi reactualizează doar evaluărilor negative despre sine, alţii le reprimă, iar unii le ignoră. Unii fac atribuiri interne pentru evenimente negative, astfel încât se autoculpabilizează permanent, în timp ce alţii fac atribuiri externe pentru a-şi menţine imaginea de sine pozitivă.

Eul emoţional (Eul intim sau Eul privat) sintetizează totalitatea sentimentelor şi emoţiilor faţă de sine, lume şi viitor. De multe ori, persoana nu doreşte să îşi dezvăluie sinele emoţional decât unor persoane foarte apropiate. Cu cât o persoană are un Eu emoţional mai stabil cu atât va percepe lumea şi pe cei din jur ca fiind un mediu sigur, care nu ameninţă imaginea de sine. Autodezvăluirea emoţională nu este percepută ca un proces riscant sau dureros. În general, Eul emoţional al adolescenţilor este labil. Curajul, bravura, negarea oricărui pericol pot alterna cu anxietăţi şi nelinişti extreme. Copiii şi adolescenţii trebuie ajutaţi să-şi dezvolte abilitatea de a identifica emoţiile trăite şi de a le exprima într-o manieră potrivită situaţiei, fără teama de ridicol sau de a-şi expune “slăbiciunile”, ceea ce constă în inteligenţa emoţională.

Eul social (Eul interpersonal) este acea dimensiune a personalităţii pe care suntem dispuşi să o expunem lumii ; este “vitrina” persoanei. Unii dintre noi avem un Eu social de tip “cactus” (mă simt în siguranţă doar când sunt ofensiv şi belicos), alţii ca o “mimoză”(atitudine defensivă este cea care îmi conferă protecţie) sau ca o plantă care înfloreşte sau se usucă în funcţie de mediul în care trăieşte (reacţionez în concordanţă cu lumea înconjurătoare. Cu cât discrepanţa dintre Eul emoţional şi cel social este mai mare, cu atât gradul de maturizare al persoanei este mai mic. O persoană imatură se va purta în general într-un anumit fel acasă, între prietenii apropiaţi şi în alt mod (care să o securizeze) în cadrul interacţiunilor sociale.

Eul spiritual reflectă valorile existenţiale ale unei persoane. Din acestă perspectivă, persoanele sunt caracterizate ca fiind pragmatice, idealiste, religioase, altruiste, pacifiste.

Eul viitor (Eul posibil ) vizează modul în care persoana îşi percepe potenţialul de dezvoltare personală şi se proiectează în viitor. Eul viitor cuprinde aspiraţiile, motivaţiile, scopurile de durată medie şi lungă. Eul viitor este o structură importantă de personalitate deoarece acţionează ca factor motivaţional în comportamentele strategice, în acest caz devenind Eul dorit. Eul viitor incorporează şi posibilele dimensiuni neplăcute de care ne este teamă să nu le dezvoltăm în timp ( de ex. alcoolic, singur, ratat) şi în acest caz poartă denumirea de Eu temut. O persoană optimistă va contura un Eu viitor dominat de Eul dorit, pentru care îşi va mobiliza resursele motivaţionale şi cognitive. Eul temut, comportamentele evitante şi emoţiile negative vor caracteriza o persoană pesimistă. Fiecare din cele două Eu-ri viitoare are ataşat un set emoţional – încredere, bucurie, plăcere, în cazul Eu-lui dorit ; anxietate, furie, depresie, în cazul Eu-lui temut.

Eul ideal este ceea ce ne-am dori să fim, dar în acelaşi timp suntem conştienţi că nu avem resurse reale să ajungem. Când ne apropiem sau chiar atingem aşa numitul ideal, realizăm că dorim altceva şi acel altceva devine ideal. Alteori, Eu-ul ideal nu poate fi atins niciodată (ex. înălţime). Dacă o persoană se va cantona în decalajul dintre Eul real şi cel ideal are multe şanse să trăiască o permanentă stare de nemulţumire, frustrare şi chiar depresie. Dominarea imaginii de sine de către Eul ideal este  un fenomen destul de frecvent la adolescenţi, ei dorind să devină personaje celebre şi se simt total dezamăgiţi de propria personalitate şi viaţă. Este bine ca adolescenţii să facă diferenţa dintre Eul ideal şi Eul viitor, cel din urmă conţinând elemente realiste, deci realizabil. Eul ideal poate avea un rol pozitiv doar în măsura în care jalonează traiectoria Eului viitor şi nu se interpune ca o finalitate dorită.

Autocunoaştere şi intercunoaştere

Comunicarea interpersonală este una dintre sursele de autocunoaştere. Un cunoscut model teoretic care explică relaţia autocunoaştere – intercunoaştere este cel numit “fereastra lui Johari”. Modelul ne ajută să înţelegem proporţia dintre informaţiile pe care le ştim noi despre noi înşine, capacitatea noastră de autodezvăluire şi modul în care ne percep alţii. Are forma unei ferestre, în care fiecare din cele patru zone are o anumită semnificaţie. Prima zonă cuprinde informaţii care îmi sunt accesibile atât mie cât şi celorlalţi. Cea de-a doua zonă cuprinde informaţii pe care ceilalţi le-au sesizat la mine, fără ca eu să fiu conştient de ele. Astfel o persoană poate afla mai multe lucruri despre sine prin atenţia acordată feedback –ului pe care îl dau celelalte persoane. Zona a treia cuprinde informaţii pe care numai eu le conştientizez şi le ştiu despre mine, dar nu sunt dispus să le exteriorizez, ele sunt inaccesibile pentru celelalte persoane. Zona a patra cuprinde informaţii care nu îmi sunt accesibile nici mie, nici celorlalţi. Pot accesa aceste informaţii, pot să aflu mai multe despre mine, doar dacă îmi dezvolt abilităţile de autocunoaştere. Dimensiunile “ferestrei” sunt relative, în funcţie de starea afectivă a persoanei, natura relaţiei cu interlocutorul, subiectul în discuţie.

Informaţii pe care le ştiu despre mine

Informaţii pe care nu le am despre mine

Informaţii  accesibile altora

I. Zona deschisă

II. Zona oarbă

Informaţii inaccesibile altora

III. Zona ascunsă

IV. Zona necunoscută

Figura 4.1. Fereastra lui Johari

De asemenea, există mai multe stiluri de autodezvăluire şi receptare de feedback de la alţii. Stilul I descrie o persoană care nu este receptivă la feedback-ul celorlalţi dar nici nu este interesată să facă dezvăluiri personale. Persoana pare necomunicativă şi distantă. Stilul II descrie o persoană care este deschisă la primirea de feedback de la celelalte persoane dar nu este interesată în autodezvăluiri voluntare. Nu are destulă încredere în ceilalţi şi nu se exprimă prea mult pe sine. Stilul III descrie persoanele care sunt libere în autodezvăluiri dar care nu încurajează feedback-ul celorlalţi. Nu sunt interesate să cunoască  opinia celorlalţi despre ei înşişi, reducând capacitatea de autocunoaştere. Stilul IV descrie o persoană care este deschisă la auto- dezvăluiri şi la primirea de feedback din partea celorlalţi. Are încredere în opinia celorlalţi şi în opinia personală, devenind astfel un bun comunicator.

Autodezvăluirea este un tip de comunicare specifică mai ales relaţiilor apropiate de comunicare. Apare în grup restrâns, în contextul relaţiilor interpersonale pozitive şi se maturizează în timp.

Stima de sine

În strânsă legătură cu imaginea de sine se află stima de sine. Stima de sine se referă la modul în care ne evaluăm pe noi înşine, cât de “buni” ne considerăm comparativ cu propriile expectanţe sau cu alţii.

Stima de sine pozitivă este sentimentul de autoapreciere şi încredere în forţele proprii. Copii cu stimă de sine scăzută se simt nevaloroşi şi au trăiri emoţionale negative, de cele mai multe ori cauzate de experienţe negative.

Există o relaţie de cauzalitate între formarea stimei de sine la elevi şi acceptarea necondiţionată ca atitudine a profesorului sau adultului în general. Mesajul de valoare şi unicitate transmis de adult este foarte important în prevenirea neîncrederii. Un eşec nu trebuie perceput ca un simptom al non – valorii, ci ca o situaţie ce trebuie rezolvată.

Pentru preşcolari sursa cea mai importantă pentru formarea stimei de sine o constituie evaluările părinţilor. Mesajele transmise de aceştia sunt interiorizate de către copil, conducând la sentimentul de inadecvare sau adecvare ca persoană. Eşecul părinţilor în a diferenţia între comportament şi persoană (etichetarea copilului după comportament) duce la formarea unei imagini de sine negativă. Alte elemente care duc la imagine de sine negativă sunt :gesturile de interzicere, ameninţările cu abandonul (“dacă nu faci ….. nu te mai iubesc”), deficite ale stilului de relaţionare părinte  – copil.

La copiii şcolari, sursa de formare a stimei de sine se extinde la grupul de prieteni, şcoală, alte persoane din viaţa lor.

Elevii cu stimă de sine pozitivă ….

- îşi asumă responsabilităţi

- se comportă independent ;

- sunt mândri de realizările lor ;

- realizează fără probleme sarcini noi ;

- îşi exprimă  atât emoţiile pozitive cât şi pe cele negative ;

- oferă ajutor şi sprijin celorlalţi colegi ;

Experienţele din copilărie care dezvoltă o imagine de sine echilibrată :

- este încurajat, lăudat ,

- este ascultat ;

- i se vorbeşte cu respect ;

- i se acordă atenţie şi este îmbrăţişat ;

- are performanţe bune în activităţi extraşcolare şi şcolare ;

- are prieteni de încredere ;

Elevii cu o stimă de sine scăzută …

- sunt nemulţumiţi de felul lor de a fi ;

- evită să realizeze sau să se implice în sarcini noi ;

- se simt neiubiţi şi nevaloroşi ;

- îi blamează pe ceilalţi pentru nerealizările lor (“profesorul a fost nedrept cu mine”);

- pretind că sunt indiferenţi emoţional (“Nu mă interesează că am luat nota 4 la …”)

- nu pot tolera un nivel mediu de frustrare (“nu pot să învăţ”,”nu ştiu cum să rezolv problema”);

- sunt uşor influenţabili (“prietenii mei cred că este bine să fumez”)  ;

- nu îşi asumă responsabilităţi, este prea “cuminte”;

- pare rebel, nepăsător.

Experienţele din copilărie care formează o imagine de sine scăzută :

- este des criticat ;

- i se vorbeşte pe un ton ridicat

- este ignorat, ridiculizat ;

- ceilalţi aşteaptă să fie întotdeauna “perfect”

- are eşecuri în activităţi şcolare şi extraşcolare ;

- comparaţii frecvente între fraţi ;

Dezvoltarea stimei de sine

Copiii cu stimă de sine crescută reuşesc să facă faţă mai bine situaţiilor şi comportamentelor de risc cum ar fi consumul de substanţe, relaţii interpersonale nesănătoase, eşecurilor. Adulţii trebuie să fie suportivi în ce priveşte identificarea, exprimarea şi controlul emoţiilor negative:

Încurajarea copiilor în exprimarea propriilor emoţii într-un mediu sigur, aprobator. Dacă un elev este furios pe un profesor, acesta nu trebuie să devină defensiv sau să-l pună la punct. Sentimentele trebuie acceptate ca situaţii de viaţă fireşti (“ştiu cât de nervos eşti pe mine şi că nu îţi place să-ţi să spună ce să faci”).

Copiii trebuie să fie învăţaţi să-şi folosească imaginaţia în exprimarea emoţiilor (“ce ţi-ar fi plăcut să-i spui celui care te-a enervat”) Povestirea unei situaţii asemănătoare trăite de adult (“când eram de vârsta ta”) Trebuie învăţaţi să se accepte pe ei chiar şi când se simt abătuţi sau dezamăgiţi (“nu ai câştigat meciul dar acţiunile tale au fost mai corecte ca de obicei. Cu încă puţin antrenament vei fi cel mai bun”)

Ce trebuie să facă profesorii pentru dezvoltarea stimei de sine :

Să exprime expectanţe rezonabile faţă de vârsta copilului. Nu este rezonabil ca un copil de 3 ani să fie certat pentru că a vărsat o cană de lapte.

Să planifice din timp activităţile. Când ştiţi că apar situaţii mai dificile pentru elevi, faceţi tot posibilul să-i ajutaţi să le depăşească. Dacă anticipaţi nevoile copiilor, probabilitatea ca ei să fie mai cooperanţi va creşte.

Să formuleze clar ceea ce aşteaptă de la elevi.

Să se focalizeze asupra aspectelor pozitive ale elevilor. Când se discută cu un copil, fiţi siguri că aţi adus în discuţie atât aspectele pozitive cât şi cele negative.

Să se ofere posibilităţi şi opţiuni elevilor de câte ori este posibil ; acest lucru dă sentimentul controlabilităţii şi ca urmare ei se vor opune mai puţin. “mai avem destul timp să mai facem o problemă la matematică. Vă rog să alegeţi voi care va fi aceea”.

Să ofere recompense. Scopul pe care trebuie să-l atingă elevul trebuie să se poată realiza depunând un efort rezonabil. Recompensa nu trebuie să fie extravagantă.

Atitudinile negative faţă de sine sunt generate atât de comportamentul  celorlalţi cât şi de modul personal de a gândi faţă de propria persoană. Distorsiunile cognitive sunt deprinderi negative de a folosi frecvent anumite gânduri în interpretarea eronată a realităţii.

Procesul educativ este preponderent unul de formare şi dezvoltare a cunoaşterii de sine, de consolidare a unei autoaprecieri realiste (oferirea de feedbak verbal, nonverbal, notând, făcând observaţii), cele mai valoroase momente pentru realizarea acestui obiectiv sunt orele de consiliere.

III. METODE DE LUCRU

  1. HARTA DEZVOLTĂRII PERSONALE

Cine sunt eu?

Cine voi ajunge? Cine am fost?

Acest exerciţiu ne facilitează recunoaşterea elementelor dezvoltării personale.

  1. DE UNDE VIN? CINE SUNT? ÎNCOTRO MĂ ÎNDREPT?

Se împarte o foaie A4 în 3 părţi – în prima rubrică se desenează ceva reprezentativ pentru ceea ce am fost (de unde vin?), în cea de-a doua rubrică se desenează ceva reprezentativ pentru ceea ce sunt, iar în ultima rubrica se desenează ceva reprezentativ pentru ceea ce mi-aş dori să fiu- încotro mă îndrept?

DE UNDE VIN?

CINE SUNT?

ÎNCOTRO MĂ ÎNDREPT?

  1. AFIŞUL MEU PUBLICITAR!

Cum ar arăta un afiş publicitar despre mine? – o coală A4, imagini, creioane, markere. Fiecare elev se prezintă pe sine prin ce cuprinde afişul – imagini, poze, desene, etc.

  1. EU ŞI CEILALŢI- ROLURI, REGULI ŞI RESPONSABILITĂŢI

Roluri: Reguli Responsabilităţi

Rolul de elev/elevă ………………………. …………………………..

Rolul de coleg/colegă ……………………….. …………………………..

Rolul de fiu/ fiică ……………………….. …………………………..

Rolul de frate/soră ……………………….. …………………………..

Rolul de prieten/ prietenă ……………………….. …………………………..

Rolul de cetăţean ……………………….. …………………………..

  1. „PLANETA MEA PERSONALĂ”

- exprimarea (diferită) a unor nevoi, dorinţe, aspiraţii personale legate de mediu şi stilul de viaţă personal.

- să conştientizeze importanţa „spaţiului personal” (a unui loc în care să se simtă bine, în siguranţă)

Fiecare elev va fi încurajat să încerce să-şi imagineze şi să descrie o „planetă personală”, respectiv o lume nouă, realizată după propriile preferinţe, căreia să-i dea un nume, să o populeze şi să o construiască astfel încât să reprezinte idealul său. „Planetele” fiecărui elev vor fi prezentate grupului de elevi.

  1. DIFERIŢI, DAR NICIODATĂ INDIFERENŢI!!!

Să aprecieze diversitatea naţională, culturală şi etnică. Să realizeze în grupe de câte 4 un proiect despre diversitatea naţională, culturală şi etnică.

  1. ÎMI PLACE SĂ…

Să realizeze un desen pentru ceea ce îi place să facă. (interese şcolare, extraşcolare)

  1. „SCHIMBĂRILE COPILĂRIEI NOASTRE!”

Pe o foaie de hârtie elevii trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

  1. M-am schimbat?
  2. Daca da, in ce sens?
  3. Evoluţia umană este într-o continuă schimbare?
  4. Schimbările sunt benefice? Pentru cine?

9.CLASA A V-A!

Pornind de la acest cuvânt copii vor realiza o listă cu cuvintele legate de clasa a V-a. Apoi urmează etapa de dezbatere(discuţii)- ce presupune intrarea în clasa a V-a.

10. BLAZONUL

Ce îmi place la mine! Ce aş schimba la mine!

Ce le place celorlalţi la mine Ce ar schimba ceilalţi la mine?

Elevii vor trebui să deseneze blazonul în funcţie de ceea ce scrie pe marginea blazonului.

11. EU COPIL – EU ACUM!

Să se descrie fie prin intermediul cuvintelor, fie prin intermediul desenului.

12. „ÎNGERI & DEMONI”

Elevii trebuie să grupeze aspectele pozitive ale propriei persoane după următoarea schemă:

Îngeri-aspecte plăcute la propria persoană Oameni-aspecte neutre la propria persoană

Demoni-aspecte pe care le urăşti la propria persoană (ai vrea sa le schimbi)

Scopul: conştientizarea faptului că fiecare dintre fiinţele umane este dotat atât cu calităţi cât şi cu defecte. Nu suntem perfecţi!!!

  1. STEAUA RESPECTULUI DE SINE

Elevii vor completa individual fişa „Steaua respectului de sine. După ce fiecare elev şi-a completat fişa, se vor discuta şi analiza în grup mare temele abordate în fişă. Elevii vor discuta importanţa încrederii în sine.

Trei lucruri pozitive care te

caracterizează

Două realizări de care Două lucruri pentru care

eşti mândru te apreciază oamenii

Două obiective de viitor, unul de scurtă Două lucruri pe care le aduci

durată şi unul de lungă durată într-o prietenie

*În mijlocul steluţei două lucruri pe care ai dori să le schimbi la persoana ta.

14. CINE SUNT EU? (FIŞA)

Completează următoarele fraze:

Oamenii de care îmi pasă cel mai mult sunt ……………….

Mă simt mândru de mine pentru că ……………………..

Oamenii pe care îi admir cel mai mult sunt …………………

Îmi place mult să …………………

Îmi doresc să ………………

Unul dintre cele mai bune lucruri făcute de mine este …………………….

Mi-ar plăcea să devin ………………..

Îmi propun să ……………………..

Prefer să ………………. decât să ………………..

Ştiu că pot să …………………………

  1. DIVERSITATEA

Realizaţi un panou comun plecând de la tema: Diversitatea o binecuvântare!

  1. ANALIZA SWOT

O metodă eficientă de cunoaştere de sine este aşa numita tehnică SWOT (iniţialele de la cuvintele din limba engleză strengths # puncte tari, weakness # puncte slabe, opportunities # oportunităţi, threats # ameninţări ). Metoda presupune identificarea de către elev :

  1. a cât mai multe puncte tari în personalitatea sa, în convingerile, atitudinile şi comportamentele sale  ( de ex. nu fumez, îmi place natura, am mulţi prieteni, iubesc animalele, sunt vesel şi optimist, am umor, dorm bine, mă simt iubit de părinţi etc. ). Este important ca elevul  să nu considere “puncte tari” doar calităţi deosebite sau succese mari (de ex. sunt primul în clasă, sunt campion la atletism).
  2. a două sau trei puncte slabe pe care ar dori să le diminueze cât de curând sau poate chiar să le elimine. (sunt dezordonat, mă enervez repede) ; nu este necesar să se epuizeze lista cu puncte slabe personale. Scopul este de a încerca ca acestea să fie  depăşite şi nu ca elevul să fie copleşit de ele. Este important să evităm etichetarea lor ca defecte : cuvântul neajuns sau punct slab permite elevului să perceapă posibilitatea de remediere. Punctele slabe să nu fie descrise în termeni generali ( de ex. nu sunt bun, nu sunt inteligent, nu sunt generos) ci să se refere la aspecte concrete, observabile (de ex. am rezultate şcolare slabe la chimie).

3. a oportunităţilor pe care se poate baza în dezvoltarea personală ( de ex. : am un frate mai mare care mă poate ajuta, am prieteni suportivi, am părinţi care mă iubesc, am camera mea, învăţ la o şcoală bună, am resurse financiare, am acces la informaţii). Se va discuta modul în care aceste oportunităţi pot şi trebuie să fie folosite.

  1. a ameninţărilor care pot periclita  formarea unei stime de sine pozitive. (de ex. : renunt uşor, conflicte în familie, părinţi divorţaţi, situaţie financiară precară, părinte decedat, boală cronică). Se va discuta modul în care aceste ameninţări pot influenţa stima de sine, dacă sunt ameninţări reale sau imaginare şi căi prin care ar putea fi depăşite
  1. „OGLINDA MEA” SAU „PERSONAJUL MEU”

Alcătuieşte o caricatură a propriei persoane din perspectiva celui mai bun prieten al tău (sau a oglinzii), menţionează 8 caracteristici ale personajului „X” cu ajutorul schemei de mai jos.

  1. DIPLOMA MEA

Se mai poate folosi chestionarul de stimă de sine Rosenberg (10 itemi) sau alte chestionare de stimă de sine, interese, etc.

Consilierea carierei adulţilor marți, Feb 3 2009 

Principalele priorităţi ale politicilor aplicate în aria consilierii carierei adulţilor pot viza categorii de obiective precum:

Ø Egalitatea şanselor de acces la oferta de educaţie şi formare (iniţială şi continuă);

Ø Acces nediscriminatoriu pe piaţa forţei de muncă;

Ø Echitate şi pace socială;

Ø Gestionarea raţională a resurselor umane;

Ø Participarea la viaţa comunitară şi educaţie civică;

Ø Reducerea sau înlăturarea inegalităţilor ce ţin de: gen, vârstă, statut marital, etnie etc.

Astfel adulţii pot avea nevoie de informaţii cu privire la:

Ø Noile cerinţe ale locurilor de muncă (abilităţi şi competenţe de bază necesare);

Ø Oferta de educaţie şi formare continuă existentă, dinamica ofertei pieţei muncii;

Ø Instituţii publice şi private care oferă servicii de informare, consiliere şi orientare;

Ø Mecanismele pieţei forţei de muncă, economiei, vieţii sociale care au ecou asupra locurilor de muncă, dezvoltării carierei personale şi ocupaţiilor, în general.

Conţinutul serviciilor de consiliere a carierei adulţilor:

Ø oferirea de informaţii,

Ø prelucrarea informaţiei,

Ø conturarea şi analiza comună a alternativelor existente,

Ø evaluare şi demersuri în sensul autocunoaşterii,

Ø pregătirea şi sprijinirea nemijlocită pentru interviu, probele de lucru, angajarea propriu-zisă,

Ø consilierea pentru dezvoltarea carierei, (re)planificarea personală a priorităţilor, (re)orientarea, rezolvarea unor situaţii de criză, etc.

Dificultăţi specifice ale consilierii carierei adulţilor:

A – legate de cadru, instituţii, politici

Ö există puţine prilejuri formale şi informale de a le oferi asistenţă, consiliere şi orientare cu privire la carieră,

Ö întreprinderile, cel mai adesea, nu au o politică de dezvoltare a resurselor umane proprii,

Ö instituţiile ofertante de cursuri de formare continuă nu-şi extind, în mod sistematic, aria preocupărilor spre consilierea carierei adulţilor,

Ö serviciile de consilierea carierei din agenţiile de plasare a forţei de muncă au în obiectiv în special şomerii (mai ales persoanele aflate în această situaţie de mult timp).

B – legate de specificul vârstei

Procesul specific al vârstei adulte este procesul de socializare profesională, care se desfăşoară pe un continuum temporal având următoarele marcaje:

Ö profesionalizarea anticipatorie – 17-22 ani (alegerea şi pregătirea pentru profesie)

Ö criza de la mijlocul vieţii – în jur de 40 ani (bilanţ sever cu efecte mobilizatoare sau deprimante)

Ö tranziţia târzie a adultului – 60-65 ani (restrângerea progresivă a activităţii şi retragerea profesională).

Specificul consilierii carierei adulţilor derivă din diferenţele semnificative între tineri şi adulţi în privinţa conduitei generale faţă de educaţie şi formare:

Tinerii

Adulţii

Alegerile sunt previzibile şi pregătite.

Alegerile sunt imprevizibile şi nepregătite.

Se află în situaţii comune, de grup.

Se află în situaţii individuale, singuri.

Au contact cu sistemul de învăţământ.

Nu au legături cu sistemul de învăţământ.

Li se pare normal să ceară ajutor, datorită lipsei de experienţă.

Nu li se pare firesc să ceară ajutor, deoarece (se) presupune că ar trebui să se descurce pe cont propriu.

Văd mai degrabă posibilităţile.

Văd mai degrabă obstacolele.

Sunt gata să-şi asume riscul.

Sunt mai puţin dispuşi să-şi asume riscuri.

Nu au obligaţii financiare

Sunt răspunzători de standardul financiar propriu şi al altora.

Oferta educaţionale este relativ clară şi standardizată.

Oferta educaţională este neclară şi fluctuantă.

Învăţarea este condiţionată subiectiv de elementul de noutate.

Învăţarea este apreciată prin valoarea practică adăugată.

Bibliografie selectivă:

Jigău M. et all. (2003). Consilierea carierei adulţilor. Bucureşti: ISE Centrul Naţional de Resurse pentru Orientare Profesională.

Nireşteanu, A., Ardelean, M. (2001). Personalitate şi profesie. Târgu Mureş

Watts, A.G. et. all. (2000). Rethinking Careers Education and Guidance. Theory, Policy and Practice. London: Routledge

psih. Simona Jugariu

Despre profesii marți, Feb 3 2009 

Dupa etapa autocunoasterii, propun o mica incursiune in afara, in lumea profesiilor!

In lectia despre autocunoastere ati aflat care sunt cele mai importante valori de munca pentru a munci. Dupa etapa cunoasterii de sine, un alt pas important in orientarea scolara si profesionala sau in consultanta pentru cariera este dezvoltarea la elevi a motivatiei pentru munca in general, cunoscut fiind faptul ca atitudinea fata de munca a elevilor, si nu numai, s-a modificat in sens negativ in ultimul timp – ca urmare si a transformarilor socio-economice pe care le traverseaza tara noastra, dar si a modului in care sunt percepute acestea de oameni.

Felul in care percepem munca este foarte mult influentat de familie, de anturaj. Si chiar reprezentarile pe care ni le formam asupra anumitor profesii sunt influentate atat de familie, cat si de scoala si de traiectoria sociala pe care o parcurgem fiecare.
Astfel, uneori constient, alteori nu, alegerea profesionala pe care o facem este influentata foarte mult de familie.
Tindem sa urmam o traiectorie profesionala asemanatoare cu cea a unora dintre membrii familiei noastre, fie pentru ca aceasta este deja o traditie – “barbatii din familia noastra au imbratisat intotdeauna aceasta frumoasa meserie”, fie pentru a prelua si continua afacerile familiei – afacerea (cabinetul stomatologic privat, de ex.) va fi preluata de fiul nostru, doar pentru el am facut totul” – sau dand curs visurilor neimplinite ale parintilor nostri – “eu intotdeauna mi-am dorit sa devin balerina, macar ea sa fie”. Este aceasta “traditie profesionala” a familiei tale compatibila cu asteptarile privind propriul viitor profesional? tine cont aceasta afacere de abilitatile tale, de capacitatile tale sau poate de slabiciunile tale, de dezinteresul tau fata de cifre, de dificultatile de relationare cu oamenii?
Nu de putine ori se intalnesc elevi /tineri pe care nu-i intereseaza nimic si in nici un caz nu sunt preocupati de a-si gasi un loc de munca in viitor, oferindu-ne drept modele persoane care “au reusit in viata si fara sa munceasca” sau mai mult “au muncit toata viata si nu au reusit nimic”.

Existenta unor motive pentru a munci este foarte importanta si iata de ce: stim ca exista persoane care resping ideea de a munci – dar, atentie – specialistii au constatat, ca lipsa unei activitati specifice produce o serie de efecte de disconfort psihologic (stres), iar persoanele aflate in somaj au semnalat si ele cateva efecte negative resimtite:

Ø pierderea reperelor temporale in desfasurarea activitatilor zilnice,

Ø dificultati in organizarea timpului si planificarea activitatilor,

Ø sentimentul excluderii sociale,

Ø scaderea stimei de sine,

Ø limitarea comunicarii sociale prin absenta efectelor socializatoare ale mediului de lucru,

Ø pierderea statutului social si a identitatii sociale, etc.

In alte situatii alegerea tipului de liceu si ulterior a profesiei, este influentata de prejudecatile existente in societate, prejudecati legate de specificul masculin sau feminin al anumitor categorii de profesii si care duc la anumite mituri despre profesii. De exemplu, este bine cunoscut faptul ca cei mai multi baieti opteaza pentru stiintele reale, dupa cum fetele prefera stiintele umaniste, existand chiar credinta ca baietii sunt mult mai priceputi decat fetele la matematica, fizica, etc. Sau, in ce priveste profesiile, barbatii se indreapta, in special, spre ocupatiile mai dinamice, care presupun competitie, performanta, risc, in timp ce femeile prefera activitatile ce au ca obiect comunicarea, relatiile interpersonale, raspunsurile empatice, sprijinul et

Cercetarile stiintifice nu releva de fapt decat unele dimensiuni ce ar diferentia subiectii masculini de cei feminini in ceea ce priveste profesiile practicate si aceasta doar in anumite conditii. Acestea sunt: interesele, sociabilitatea si agresivitatea. S-a evidentiat ca aptitudinile intelectuale nu difera in functie de gen. Mai mult, faptul ca acestea variaza de la o tara la alta demonstreaza ca sunt dezvoltate si intretinute mai degraba de diferentele de educatie si socializare intre baieti si fete, atat in familie, cat si in scoala.
Dintre toate trasaturile personalitatii, agresivitatea este cea care diferentiaza cel mai net sexele, baietii fiind mult mai agresivi decat fetele, si aceasta inca de timpuriu. Agresivitatea nu trebuie inteleasa neaparat in sens negativ, in orice activitate este necesara o doza de agresivitate care ne impinge spre atingerea scopurilor.

O alta problema asociata alegerii profesionale este aceea a intelegerii corecte a denumirii profesiei, pentru ca de multe ori aceasta ne poate induce in eroare.
Astfel, profesia de “tehnician forestier” ne poate duce cu gandul la o persoana care lucreaza in natura, desi cea mai mare parte din timpul de lucru al acestui tehnician se poate desfasura intr-un birou. Pe de alta parte, functia de “sef de birou al producatorilor agricoli” poate fi respinsa la inceput, fiind asimilata unei functii administrative, cand de fapt este vorba de un post de inalt functionar, functie ce presupune deplasari, participari la negocieri si responsabilitati importante.
De cele mai multe ori imaginea pe care o avem despre o anumita profesie nu se bazeaza pe informatii complete, ci doar pe anumite aspecte – valorizate in acea perioada.

Ascultam sfaturile parintilor sau ale celor din jurul nostru, vrem sa fim ca cei care au reusit, urmarim care profesie este cel mai bine platita pe piata, care se bucura de prestigiu, etc. si toate acestea in incercarea de “a pune mana” pe profesia ideala.
Aceasta este profesia ideala? Exista o profesie ideala valabila pentru toti? NU.
Exista o profesie ideala pentru fiecare dintre noi!
Profesia ideala pentru fiecare dintre noi este aceea care prin sarcinile specifice ma solicita sa fac ceea ce stiu cel mai bine sa fac, raspunde intereselor mele, corespunde principiilor si valorilor mele, se potriveste cel mai bine felului meu de a fi, de a face lucrurile, de a lucra cu ceilalti.
Exercitarea unei profesii reprezinta activitatea cea mai complexa prin care un individ isi manifesta si isi dezvolta aptitudinile. Profesii diferite solicita anumite aptitudini generale sau specifice, gradul lor de complexitate sau specializare difera de la una la alta.
Corespondenta dintre nivelul si tipul aptitudinilor individuale si specificul profesiei alese asigura obtinerea unor performante superioare in activitate.

( Pentru a afla care sunt aptitudinile solicitate in exercitarea profesiei pentru care prezinti interes puteti consulta Profilele Ocupationale.Profilele va ofera informatii despre activitatile concrete (cotinutul muncii) pe care le presupune profesia respectiva, despre conditiile de lucru, programul de lucru, dinamica profesiei pe piata muncii, aptitudinile si nivelul fiecarei aptitudini solicitate. (Profilele ocupationale sunt un produs al proiectului Informare si Consiliere privind Cariera). )

Pentru o buna integrare socio-profesionala sunt necesare urmatoarele competente de baza:

  • colectarea, analizarea si organizarea informatiilor
  • comunicarea ideilor si informatiilor
  • planificarea si organizarea activitatilor
  • lucrul cu altii in echipa
  • utilizarea ideilor si principiilor matematice si tehnice
  • rezolvarea problemelor

Detinerea acestor competente le vor asigura succesul pe piata muncii, in obtinerea unui loc de munca si indeplinirea calitativa a sarcinilor corespunzatoare acestuia. Acestea sunt evaluate de catre angajatori, ce urmaresc asigurarea compatibilitatii cerintelor muncii cu competentele persoanelor care doresc sa se angajeze.
Nimeni nu se naste invatat sau cu toate deprinderile si abilitatile asa ca ele pot fi formate si dezvoltate inca de pe bancile scolii. Este bine, astfel, sa-ti descoperi stilul de invatare si chiar sa practici mai multe stiluri de invatare pentru ati atinge scopurile intr-o maniera cat mai lejera si satisfacatoare pentru tine.

Dincolo de pregatirea profesionala, cunostinte, deprinderi, ocupatia presupune alte cateva elemente caracteristice:

Ø Unelte si instrumente de lucru, adica masini, utilaje, echipamente, instalatii, masini de transport, materiale utilizate – capital fix al unei organizatii

Ø Spatiul de lucru, care are in vedere amenajarea unui loc de munca – o anumita suprafata de productie, inzestrata cu mijloace de munca si organizata pentru realizarea unei operatii, etc. Acesta poate fi o intreprindere, un birou, santier, laborator, sala de clasa, camp, etc.

Ø Durata muncii, durata standard fiind de 8 ore, insa exista si:
- program de lucru in 2-3 schimburi
- program de lucru prelungit – 10-12 ore/zi
- program redus – 5-7 ore /saptamana , ca in cazul profesorilor universitari, de ex.
- program neregulat pentru un ziarist, procuror, antrenor sportiv, etc.

Ø Concediul de odihna, fiecare persoana avand dreptul la concediul de odihna, concediu a carui durata se stabileste in functie de: postul ocupat, vechimea in munca, conditiile de munca, functia detinuta, etc

Ø Conditii de salarizare, pentru fiecare categorie se stabileste un salariu conventional la care se adauga sporuri pentru orele suplimentare de lucru, conditii dificile de lucru, activitate desfasurata in zone defavorizate, etc

Ø Postul de munca; exista anumite trasaturile care definesc postul de munca:
- competentele profesionale: exprima nivelul de pregatire, experienta, prestigiul profesional care permit realizarea obiectivelor postului,
- sarcinile (autoritate profesionala): reprezinta limita in care angajatul are dreptul sa actioneze pentru realizarea obiectivelor postului de munca,
- responsabilitatea: reprezinta obligatia materiala, disciplinara, penala de a indeplini sarcini si atributii derivate din obiectivele postului de munca.

Ø Deontologia profesionala: desemneaza normele etice care trebuie respectate in exercitarea unei profesii; acestea deriva din statutul ocupatiei si din relatia persoana angajata – alti membri ai grupului de lucru sau beneficiari ai activitatii desfasurate.

Am considerat ca este potrivit sa facem si un itinerariul prin lumea profesiilor identificand atitudinea fata de munca a elevilo/tinerilor, constientizand beneficiile personale pe care le pot obtine,care sunt elementele caracteristice ale unei profesii,si ce competente de baza trebuie sa aiba tanarul pentru a avea succes pe piata muncii, astfel incat tanarul sa fie ajutat in realizarea proiectului de cariera tinand cont si de aceste aspecte.

Bibliografie selectiva:

GHIDURI-editate prin proiectul Phare 2000-Coeziunea economica si sociala”Elaborarea si implementarea unui mecanism regional ca instrument sistemic de incurajare a ocuparii forfei de munca”

Cinci pasi pentru cariera mea-Ghid pentru elevi”

„Pentru cariera elevilor tai-Ghid pentru profesori

Psih. Simona Jugariu

Consilierea carierei asistată de calculator marți, Feb 3 2009 

Utilizarea calculatoarelor în consilierea carierei poate reprezenta:

1. o alternativă independentă de consiliere,

2. un instrument integrat consilierii carierei efectuate de consilier (consilierul devine şi un manager al unor resurse de informare)

Argumente de bază pentru utilizarea tehnologiilor informatice în consilierea carierei:

Ä numărul relativ redus de specialişti şi instituţii,

Ä existenţa unei abordări teoretice consistente şi cu ecou real în practica orientării şi consilierii carierei,

Ä nevoia de a facilita accesul unui public din ce în ce mai numeros la oferta de servicii,

Ä imparţialitate, precizie, stabilitatea structurilor de răspunsuri oferite la aceleaşi cereri, operativitatea, neutralitatea răspunsului.

Avantajele şi dezavantajele utilizării tehnologiilor informatice în consilierea carierei:

Avantaje:

Ä ameliorarea raportului număr de clienţi / consilier,

Ä scăderea costurilor sociale ale consilierii şi orientării,

Ä creşterea posibilităţilor de stocare, regăsire, manipulare şi combinare a diferitelor seturi de variabile,

Ä sporirea gradului de autonomie a beneficiarilor faţă de consilieri.,

Ä personalizarea timpului de acces la informaţii,

Ä oferirea unei experienţe repetabile, care facilitează învăţarea şi reţinerea informaţiilor,

Ä sporirea gradului de realism al situaţiilor de muncă utilizate ca exemple şi sursă de informaţie,

Ä furnizare de informaţii într-un mod extensiv,

Ä posibilitate multiplă de organizare şi selectare a informaţiilor.

Dezavantaje:

Ä perisabilitatea informaţiilor,

Ä „impersonalitatea” programelor,

Ä flexibilitatea redusă a programelor,

Ä incapacitatea programelor de a învăţa, de a se adapta etc.

Ä sensibilitate redusă la diferenţele individuale ale clienţilor, etc.

Este recunoscută utilitatea calculatoarelor ca instrumente de lucru în consilierea carierei, dar ele nu pot înlocui în totalitate consilierea directă.

Dimensiunile vizate în activităţile de consilierea carierei:

Ä Observarea, analiza fluxurilor şcolare şi urmărirea individualizată a elevilor,

Ä Documentarea şi punerea informaţiei la dispoziţia clienţilor,

Ä Acordarea sprijinului personalizat pentru cunoaşterea de sine, pentru luarea deciziei, prin utilizarea unor programe cu caracter psihologic individualizat.

Clasificarea programelor de consilierea carierei asistată de calculator:

Criteriu

Programe

Cunoaşterea de sine

Profilele de autoevaluare – chestionare de interese profesionale

Testele psihometrice – versiuni informatizate ale testelor creion- hârtie, măsoară capacităţi intelectuale, aptitudini, caracteristici de personalitate

Cunoaşterea oportunităţilor

Sistemele de cercetare documentară – informaţii despre posibilităţi de studii şi formare, slujbe şi angajatori + motoare de căutare sau cuvinte – cheie

Jocuri şi simulări ale activităţii profesionale

Există sisteme de punere în corespondenţă prin care se realizează corelaţii între profiluri individuale şi oportunităţi.

Învăţarea luării deciziilor

Programe de sprijinire a utilizatorilor în luarea deciziilor prin analiza factorilor care intervin în aceste situaţii.

Pregătirea pentru tranziţie

Programele de formare pentru căutarea unei slujbe – pregătirea pentru a participa la interviu sau pentru a redacta o scrisoare de intenţie.

Programele specializate care sprijină elaborarea unui CV sau completarea formularelor de căutare a unei slujbe.

Utilizarea Internet-ului în consilierea carierei:

Resurse oferite pentru consilierei şi clienţi:

1. Paginile web – oferă informaţii şi instrumente de auto-evaluare

2. Adresele electronice (e-mail) – sunt utilizate pentru corespondenţa client – consilier şi consilier – consilier

3. Video – conferinţele – pot deveni alternative viabile pentru procesul consilierii carierei

4. Listele de discuţii – oferă informaţii, consulaţii, schimb de resurse şi materiale pe suport electronic

5. Motoarele de căutare şi bazele de date – se utilizează pentru cercetare, informare, resurse, biblioteci electronice

6. Jurnalele electronice – variante electronice ale periodicelor editate de diferite organizaţii

7. Simulările computerizate – permit supervizarea şi dezvoltarea abilităţilor

8. Serviciul de chat – facilitează informarea, oferă suport pentru desfăşurarea şedinţelor de consiliere

9. Software pentru auto-aplicare de teste, chestionare.

Unele riscurile pe care le comportă utilizarea Internet – ului în consiliere:

Ä lipsa unor modele teoretice sau practice şi absenţa unei cercetări coerente în domeniu,

Ä confidenţialitatea nu poate fi întotdeauna asigurată,

Ä pot apare probleme tehnice care să împiedice stabilirea contactelor sau desfăşurarea procesului de consiliere,

Ä dificultatea de a controla adevărata identitate a unei persoane (fie client, fie consilier),

Ä posibilitatea de a intra în contact cu persoane care prezintă risc pentru sine sau pentru ceilalţi.

Bibliografie selectivă:

Jigău M. (2001). Consilierea carierei. Bucureşti: Editura Sigma.

Jigău M. et all. (2003). Tehnologii informatice şi de comunicare în consilierea carierei. Bucureşti: ISE Centrul Naţional de Resurse pentru Orientare Profesională.

Watts, A.G. et. all. (2000). Rethinking Careers Education and Guidance. Theory, Policy and Practice. London: Routledge.

Psih.S Jugariu

Factorii implicati in consilierea carierei marți, Feb 3 2009 

Factorii implicaţi în consilierea şi orientarea carierei pot fi grupaţi în două categorii: factori psihosociali şi factori individuali.

Factorii psihosociali: familia (părinţi, rude), şcoala, grupul de prieteni, cererea pieţei forţei de muncă, “moda profesiunilor” şi prejudecăţile legate de unele profesiuni

Familia este unul dintre cei mai importanţi factori în orientarea carierei, chiar dacă în ultimele decenii influenţa ei scade. Cauzele acestei influenţe accentuate sunt:

· Părinţii pot orienta de la început interesele copiilor, pe de-o parte prin alegerea jucăriilor, prin aprecierea pozitivă sau negativă a unor activităţi, iar pe de altă parte prin identificare şi imitare.

· Familia este cea care optează pentru anumite şcoli, care îngrădesc mai mult sau mai puţin posibilităţile copiilor.

· Atitudinea, stilul educativ al părinţilor influenţează încrederea în sine, direcţia şi măsura ambiţiilor.

· Părinţii sunt cei care transmit expectanţele, asteptările sociale adecvate poziţiei lor sociale.

· Statutul socio-economic joacă un rol important în opţiunea vocaţională a adolescentului, tânărului, chiar dacă se încearcă egalizarea şanselor.

Şcoala este considerat un factor principal în orientarea carierei.

Sistemul de învăţământ, prin structura lui (tipuri de şcoli, profile, nr. de locuri, etc.) determină cadrul în care se realizează orientarea profesională.

Procesul instructiv- educativ poate avea o contribuţie însemnată în egalizarea şanselor, dezvoltă diferitele aptitudini, stimulează interesul, furnizează o serie de informaţii despre profesiuni, etc.

Totodată şcoala participă în mod direct la activitatea de orientare a carierei. Orientarea/consilierea privind cariera realizată de psiholog se bazează pe activitatea desfăsurată de profesori în şcoală. Problematica orientării carierei nu poate fi redusă la decizie. Aceasta este doar un moment important în viaţa tânărului. Dar acest moment este determinat într-o mare măsură de procesul de dezvoltare, formare al tânărului de până atunci. Obiectivele pe care le are şcoala în acest sens, sunt următoarele:

·pregătirea maturaţiei vocaţionale (maturaţie vocaţională- capacitatea de alegere în cunoştintă de cauză a profesiunii; este considerată independentă de maturitatea intelectuală, afectivă şi socială);

·formularea deciziei profesionale optime;

·asigurarea pregătirii, formării pentru cariera aleasă;

·sprijin acordat în realizarea identificării cu profesiunea aleasă.

Primele două sunt obiective ale şcolilor generale şi ale liceelor teoretice, ultimele două sunt specifice formelor de învăţământ profesional.

Grupul de prieteni, grupul de referinţă influenţează opţiunea vocaţională mai ales prin evaluarea diferitelor tipuri de profesiuni, respectiv a diferitelor imagini de viitor prin prisma normelor culturale şi a sistemului de valori proprii tinerilor. Dacă cineva alege o profesiune “la modă” sau mai deosebită, câştigă prestigiu în cadrul grupului. Rolul grupului este diferit în funcţie de vârstă (la 13-14 ani influenţa grupului este mai accentuată decât la 17-18 ani).

Cererea pieţei forţei de muncă limitează şi directionează opţiunile vocaţionale ale tinerilor. Lipsa sau limitarea unor posibilităţi poate deveni o sursă de frustrare, poate genera decepţii.

“Moda profesiunilor” şi prejudecăţile legate de unele profesiuni determină într-o anumită măsură alegerea unei cariere. Aceste fenomene au efecte negative asupra procesului de orientare a carierei, distorsionând interesele şi opţiunile tinerilor sau ale părinţilor.

Prejudecăţile legate de unele profesiuni duc de asemeni la îngrădirea spectrului posibilităţilor.

Factori individuali: nivelul intelectual, aptitudinile, motivaţia, trăsăturile dominante de personalitate.

Nivelul intelectual are un rol selectiv în orientarea vocaţională: la carierele care necesită un nivel intelectual superior pot aspira în mod real doar tineri cu capacităţi intelectuale ridicate. De obicei tinerii inteligenţi ajung mai devreme la maturaţie vocaţională.

Aptitudinile speciale pot înlesni orientarea vocaţională, dar identificarea şi evaluarea lor necesită o bună autocunoaştere şi informaţii suficiente despre lumea carierelor. Psihoprofesiogramele cuprind factorii aptitudinali strict necesari şi auxiliari. Lipsa unor aptitudini speciale pot fi apreciate ca o contraindicatie. Rolul aptitudinilor generale în orientarea profesională creşte datorită mobilităţii profesionale (sunt utile în mai multe domenii de activitate).

Când aptitudinile se încarcă de interese se formează vocaţia.

Motivaţia Sunt importante mai ales trebuinţele de stimă şi statut şi trebuinţele de autorealizare. Acestea motivează orientarea vocaţională, precum şi interesul pentru carierele care le pot satisface. La baza intereselor profesionale pot sta şi anumite impresii, experienţe personale. Idealurile şi concepţia despre lume şi viaţă influenţează şi ele opţiunea vocaţională a tânărului.

Trăsăturile dominante de personalitate Acest factor are un rol deosebit mai ales în realizarea identificării cu cariera aleasă, condiţie a succesului profesional. Sunt importante: tipul de personalitate (introvesie- extraversie), independenţa, rezistenţa la eşec, spiritul de iniţiativă, etc.

La acesti factori individuali Rodger adaugă şi altele:

Aspectul fizic Anumite atribute fizice sunt esenţiale pentru unele profesiuni. Statura mică împiedică un bărbat sau o femeie să intre în forţele poliţiei, o persoană scundă este cerută pentru meseria de jocheu. Handicapurile fizice impun limitări în felul muncii pe care o poate alege persoana.

Rezultatele şcolare pot fi criterii de selecţie pentru anumite forme de învăţământ, influenţând astfel opţiunea profesională. Acest factor are şi o influenţă indirectă asupra orientării vocaţionale, pentru că de multe ori elevul este apreciat şi apoi orientat doar pe baza acestor rezultate.

Bibliografie selectivă:

Băban, A. (coord.) (2001). Consiliere educaţională. Cluj Napoca: Imprimeria Ardealul.

Jigău M. (2001). Consilierea carierei. Bucureşti: Editura Sigma.

Klein, M. M., (2001). Orientarea carierei: Încotro?. in Psihologia la răspântia mileniilor (coord. Zlate, M.), Iaşi: Editura Polirom.

Nuţ, S. (2001). Orientare, consiliere şi carieră. Timişoara: Editura Augusta.

Super, D.E. (1978). Dezvoltarea carierei. in Psihologia procesului educaţional (coord. Davitz, J., Ball, S.). Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică

Watts, A.G. et. all. (2000). Rethinking Careers Education and Guidance. Theory, Policy and Practice. London: Routledge.

Psih.Simona Jugariu

Cunoaşterea de sine marți, Feb 3 2009 

Dezvoltarea cunoaşterii de sine a elevilor este unul din obiectivele fundamentale ale educaţiei. În orientarea privind cariera cunoaşterea de sine constituie baza întregului demers. Chiar dacă prin întregul proces didactic contribuim la formarea şi dezvoltarea cunoaşterii de sine, la consolidarea unei autoaprecieri realiste – de ex. oferind feed-backuri verbal sau nonverbal, notând, făcând observaţii etc. – cele mai valoroase momente pentru realizarea acestui obiectiv sunt orele de consiliere ce îşi propun astfel de teme. Cluburile „Cariera mea” oferă noi şanse pentru a accentua latura formativă a procesului didactic.

În acest capitol vă prezentăm anumite aspecte teoretice legate de cunoaşterea de sine şi adolescenţa, de rolul profesorului în consolidarea autoaprecierii elevilor.

Cunoaşterea de sine şi adolescenţa

Adolescenţa este considerată ca fiind perioada în care se formează baza personalităţii stabile ale adultului. Structurarea unei identităţi personale integrate devine posibilă datorită capacităţii adolescenţilor de a rezolva probleme luând în considerare mai mulţi factori în acelaşi timp, a cunoştinţelor legate de normele sociale şi cerinţele morale care sunt din ce în ce mai vaste şi datorită faptului că devin din ce în ce mai conştienţi de apropierea momentului în care îşi încep viaţa de adult. Erikson (1950) consideră că sarcina cea mai importantă a acestei vârste este formarea identităţii. Adolescentul sau reuşeşte să-i formeze o identitate personală stabilă sau va întâlni o serie de probleme psihice în etapele de viaţă următoare. La această vârstă sunt prelucrate din nou cele patru crize de dezvoltare ale etapelor precedente: fundamentarea încrederii, a autonomiei, cerinţele legate de iniţiativă şi eficienţă, performanţă. În modelul eriksonian stadiul adolescenţei este cel de-al cincilea stadiu şi este considerat ca fiind cel mai important şi cel mai critic în acelaşi timp. În această etapă se poate consolida Eul, iar datorită acestei achiziţii tânărul îşi poate permite ca ulterior să nu mai fie preocupat în mod intens şi conştient de propria persoană. Erikson consideră că procesul de formare a identităţii adolescentului depinde de:

ü cum îi judecă pe ceilalţi;

ü cum este el judecat de ceilalţi;

ü care este părerea lui despre judecăţile celorlalţi;

ü măsura în care ţine cont de categoriile social- culturale în situaţiile în care îi judecă pe ceilalţi.

Toate aceste caracteristici pe de-o parte subliniază importanţa activităţilor ce au ca scop dezvoltarea cunoaşterii de sine, iar pe de altă parte asigură condiţiile necesare eficienţei.

Cunoaşterea de sine şi autoevaluarea. Rolul profesorului în consolidarea lor

Eficienţa multor activităţi depinde de măsura în care ne cunoaştem sau nu pe sine, ne cunoaştem nevoile, trăsăturile pozitive şi negative precum şi de modul în care ne raportăm la acestea.

Se consideră că autoevaluarea este una din capacităţilor autoreflexive, activate de motivaţii specifice, cum ar fi stima de sine, încrederea în sine şi ambiţia.Autoevaluarea este subiectivă, depărtându-se mai mult sau mai puţin de realitate în direcţie pozitivă sau negativă. Astfel, în cazul unei autoaprecieri nerealiste putem vorbi de persoane încrezute, închipuite sau persoane care se depreciază, au complexe de inferioritate. Pentru a evalua o situaţie, o persoană obişnuim să folosim ca termen de comparaţie propria persoană, astfel ne evaluăm în permanenţă.

Încrederea în sine este legată de autoevaluarea competenţei, iar realitatea acesteia depinde de experienţele anterioare şi de evaluările făcute de ceilalţi. În cazul unor evaluări greşite putem să ne subapreciem sau supraapreciem încrederea de sine. Ambiţia este transformarea în convingere a ceea ce dorim să devenim. Ea este un stimulent determinant al întregii personalităţi.

Rolul capacităţilor autoreflexive este foarte important, deoarece dacă Eul reglează comportamentul, autoreflexia constituie feed-backul. Dintre aceste capacităţi cele mai însemnate sunt cele de autoevaluare, cunoaşterea de sine şi autodezvoltare. Dezvoltarea acestora este specifică adolescenţei, iar în fundamentarea lor, şcoala are rol hotărâtor (Nagy, 1991).

Walker (1995) consideră că profesorii pot consolida autoevaluarea elevilor lor prin următoarele comportamente:

· lauda şi încurajarea exprimate oral şi în scris,

· critica realizată între patru ochi, nu în faţa grupului, clasei,

· respectarea personalităţii elevului, acceptarea şi încurajarea lui,

· dovedirea încrederii faţă de elevi, de ex. prin delegarea unor responsabilităţi, asigurarea unor drepturi,

· acordarea de timp pentru a-i asculta,

· asigurarea unor posibilităţi de trăire a sentimentului succesului,

· recunoaşterea, dacă nu ştim ceva,

· deschidere faţă de interesele, nevoile elevilor etc.

Comportamentele de mai jos au efecte contrare:

· critica severă, stigmatizarea,

· răspunsuri verbale sau nonverbale dispreţuitoare,

· pedepse aplicate pentru lucruri minore, ameninţări, observaţii ironice, excluderea elevilor de la ore,

· a profita de anxietatea, timiditatea elevilor, a abuza de încrederea lor,

· a-i ruşina în faţa clasei, a grupului,

· a nu acorda timp pentru ascultarea elevilor, a nu le da cuvântul,

· a jigni elevii în mod voit,

· comportament rigid, neacceptarea compromisurilor etc.

Bibliografie selectivă:

Băban, A.(coordonator),(2001)- Consiliere educaţională, Imprimeria Ardealul Cluj-Napoca

Alba, A., Balaci, I., Erdei, I., Harasemiuc, O., Velciov, N., (2003)-Pentru cariera elevilor tăi- ghid pentru profesori, Centrul Educaţia 2000+, Editura Bic All, Bucureşti

Ganduri despre cariera… duminică, Feb 1 2009 

Cariera – un aspect care poate fi definit printr-o profesie … sau poate nu e suficient… Cariera -o lupta a noastra permanenta … sa fim pe creasta valului.

Bun gasit! duminică, Feb 1 2009 

Am creat acest blog in speranta ca vom putea fi de ajutor celor care au nevoie de indrumare in cariera lor.Succes!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.